Pe valea Vaserului

Fara de veste, la ora 04:00 alarma de la mobil se apuca si rage, si o sperie shitless pe nevasta. Urmeaza mustruluiala de rigoare, pe urma ne adunam si pe la 05:00 decolam spre Dej. De aici, dupa ce Binutza ramane la bunici, urmeaza o repriza scurta de condus, de o ora jumate pana-n Viseul de Sus, unde facem jonctiunea cu restul trupei. Ii gasim la locul de cort, unde unii deja au impachetat, altii impacheteaza iar altii inca se mai gandesc daca sa impacheteze sau nu. Oricum, trenul pe Vaser pleaca intre 8 si 8:30, iar acum este 8 fara 10, deci de ce ne-am grabi… 🙂

In gara ajungem pe la 8 si ceva. Ceva-ul ala e suficient de mic incat sa nu fi pierdut trenul. Sunt “ceva” oameni in gara. La o numaratoare sumara (din zece in zece) imi ies vreo 50. Boon. Am vazut personale si mai aglomerate, ma gandesc. Si inca mai vin. Ne luam si noi bilete – arata ca alea vechi de la CFR, doar ca sunt facute din carton lucios, si scrie pe ele http://www.wassertalbahn.ch/

Vine si trenul, impins in gara de “Mariuta”. Mariuta, are 80 CP si 97 de ani, si impinge voios 4 vagoane – unul maro, decupat de jumatate, in care sunt niste lemne, doua “terasa” verzi si unul albastru. Cand intr-un final se opreste, vagonul albastru decide brusc ca ar vrea sa mai continue, si mai merge singur vreo cativa metri.

Dupa ce incercam fara succes sa ne urcam toti in cele doua vagoane verzi, se decide ca si cel albastru ar trebui sa participe la excursie. Aparent fara eforturi prea mari este atasat din nou la tren, si asa toata lumea sta lejer. O controloare chipesa vine sa perforeze biletele, si la scurt timp, trenul se pune in miscare. Vagonul albastru scartaie din toate incheieturile, incat de-abia ne putem intelege unul cu altul, dar isi face treaba 🙂 Trecem incet pe langa depou, pe urma facem o halta in sat, in dreptul unei pensiuni, pe urma o alta halta in dreptul unui bar. Oamenii coboara pentru ceva de racorit (nu c-ar fi foarte cald), dar drumu-i lung, si n-are rost sa ne grabim. Unii cu un carucior pe roti (toate vehiculele aici, cu exceptia TAF-urilor, sunt adaptate la viata pe sine) – se agata repede in spatele vagonului, si scot o sticla cu horinca.

In momentele lui de glorie, trenul merge cam cu 15-16 km/h si se zgaltaie pe sinele contorsionate. In scurt timp, peisajul este asa de frumos, incat nimeni nu mai prea vorbeste. Toti stau, se uita, filmeaza sau fotografiaza. Ca japonezii in vacanta.

Pe urma, stop. Mariuta a transpirat abundent si acum are nevoie de apa. Mecanicul se da jos, desface un furtun pe care imediat il scufunda intr-o baltoaca. In timp ce Mariuta bea apa, se face o revizie sumara: se pune ulei la lagarele rotilor, si se mai baga unu-doi butuci pe foc. Faza asta se va repeta inca de vreo doua ori pana ajungem la destinatie.

Urcand, valea devine din ce in ce mai ingusta si mai abrupta; ajungem si la intersectia cu linia care merge spre Novat, dar noi urcam mai departe spre Faina. Mariuta pufaie, se opinteste si ne trage la deal. Pe drum, ii “pierdem” pe cei cu caruciorul, si intalnim un VW transporter pe post de drezina. Facem “cruce” cu un lung tren cu lemne – 14 vagoane, care coboara; trecem pe langa un post de graniceri, pe langa cantoane silvice frumos aranjate, si intr-un final si trei tunele ajungem la Faina, unde trenul nostru se opreste.



Aici stam vreo ora jumatate, timp in care cautam fragutele pe care le-am tot vazut din tren 🙂 gasim cateva, dar nu indeajuns.

Pe la 14:00, trenul este gata de plecare; Mariuta a mai adunat un vagon platforma, pe care sta hait un compresor destul de sifonat; pe platforma se mai urca vreo cativa muncitori forestieri, si incet incet o luam la vale. In alta statie mai adunam un vagon de vite gol. Franarii isi fac treaba, locomotiva fluiera, ei dau la manivela, trenul se zmuceste, vagoanele se lovesc intre ele, totul este inedit (si lumea sta destul de crispata). La o zmucitura mai zdravana se aude un trosnet si locomotiva cu vagonul platforma pleaca 🙂 dupa cateva sute de metri se opresc si vin inapoi sa ne ia… un nou cuplaj este improvizat rapid, si trenul isi continua calatoria spre vale.


In sfarsit, locurile se mai domolesc, calatoria isi reintra in monoton, dar nu pentru mult timp. Incepe furtuna… si cum vagoanele-s deschise imediat isi fac aparitia pelerinele de ploaie si ne inghesuim toti spre mijlocul vagonului. Totul e loarca, si in cele din urma ajungem in Viseu.

Nu poate fi vorba de pus cortul pe vremea asta 🙂 Cu ajutorul lui Leopold (Ecotours) ne gasim repede o pensiune, si in jumatate de ora suntem instalati confortabil la Stancuta.

Seara iesim la o plimbare pe ulitele din Viseu (luminate mai bine ca strada noastra din Cluj), ii sarbatorim pe Lily si pe Ionel, dar oboseala isi cere drepturile si putin dupa miezul noptii se da stingerea.

Dimineata, soare. O zi frumoasa. Ceva nori. Aer curat. Miroase a riu de munte.

Pe la 10 plecam, destinatia – Manastirea Barsana. Drumul prin Moisei, Sacel, Bogdan Voda ne poarta prin inima Maramuresului. Peste tot, oameni imbracati frumos, in straie populare, se indreapta spre biserica. Peisajul, cu dealuri verzi, turle din lemn sau tabla semete, se potriveste. La Barsana, foarte multa lume, nimerim in mijlocul slujbei de duminica. Ne plimbam pe aleile incadrate de flori.

Dupa ce se termina slujba, plecam si noi spre Sighet. Aici, destinatia este Memorialul de la inchisoarea din Sighet, unde au murit (exterminati) oameni de seama. Maniu, Bratianu. Ciudate vremuri. Nu-ti dai seama cat de tare straluceste lumina, decat atunci cand iesi din intuneric.

De aici, dupa un popas la Casa Iurca de Calinesti, ne despartim: noi mergem direct inspre Dej sa ne recuperam fata, iar ceilalti vor face un ocol pe la Cavnic, pe urma spre Gradina Zmeilor. Putin inainte de ora 20:00 suntem in Dej, si pe urma excursia se incheie o ora mai tarziu, in Cluj.

Mai multe fotografii, pe Fotonline.ro

Au contribuit la succesul turei:
    * Meseriasii din Viseul de Sus, care inca in secolul 21 mai intretin si stiu sa foloseasca locomotiva cu aburi si frana de mana la vagoane – toata stima ! 
    * Leopold Langtaler de la www.ecotours.ro, multumim !
    * Restaurantul Casa Iurca – mancare de nota 10+, servire de nota 10+, impresia de nota 10+. Un local pe care vi-l recomand cu caldura.

9 thoughts on “Pe valea Vaserului

  1. oana

    SUUPPEEERRRRR!!! 🙂 Excursia interesanta, pozele reusite, iar povestea … foarte draguta! 🙂

    Reply
  2. alin

    mah, voi atz facut excursi asta in MM ca pretext ca sa va umpleti burtile la Casa Iurca:-)), zi ca nu:-)

    Reply
  3. djonexx Post author

    Pai ti-i clar 🙂 Pentru mamaliga aia cu jumari veritabile si cu brinza merita oricand drumu’ Cluj-Sighet-Cluj 🙂

    Reply
  4. Andreica Daniel

    Bucuria care te intampina pe aceasta Vale a Vaserului este habitatul natural care desi a fost schimbat de om prin taierea padurilor, vei mai gasi o portiune de loc neatinsa de nimeni. Valea Vaserului loc plin de povesti nescrise, evenimente istorice putin stiute, te atrage pe un taram misterios unde mai functioneaza trenuletul cu abur dupa vechi reguli. Aici inca se mai aduce lemnul cu trenuletul ceea ce te face sa crezi ca timpul s-a oprit pentru aceasta zona. Aici poti lua parte la un eveniment istoric, la o perioada de romantism.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published.